Tema pentru competiție - "Inițiale decorate"


Despre activitate

Parcurgând activitatea "Inițiale decorate", copiii vor descoperi o mică părticică din istoria manuscriselor medievale, cu accent pe tehnica iluminării.

După această activitate, participanții vor crea o versiune a propriilor inițiale. Această inițială va spune, ea singură, o poveste întreagă cu simboluri și culori.

Scurtă istorie

Cărțile, așa cum le știm azi, au apărut odată cu presa tipografică a lui Johannes Gutenberg, la mijlocul sec. XV. Dar cum se făceau cărți înainte? Erau scrise de mână, iar cei care le scriau se numeau scribi.

Astfel, cărțile medievale erau foarte scumpe. Doar oamenii foarte bogați își permiteau să comande o carte, iar aceștia, pe lângă informația din text, doreau un obiect frumos care să conțină imagini colorate. Procesul de decorarea a unei cărți medievale cu imagini și culoare se mai numește și iluminare.

De multe ori, în afară de imagini și unele litere erau desenate altfel, într-o manieră cu totul aparte.

Povești dintr-o singură literă

Acest P gigantic este începutul numelui Paulus (Paul), care a fost autorul textului bilbic care urmează pe pagină.

Pentru a marca începutul textului, decoratorul a extins P-ul și a aplicat culoare și aur peste el, transformând litera într-un ajutor vizual. În interiorul literei este însuși Sfântul Paul, înfățișat ca și soldatul lui Hristos. În mâna sa se află o sabie, caracteristica lui cheie în decorațiunile medievale, iar capul său este chel, lucru care ajuta și el la identificarea sa.

Sursă: Decorarea cărții

Informații organizatorice

  • Realizarea unei inițiale decorate (sau a mai multor, după dorința fiecăruia), precum se practica în exemplele din manuscrisele medievale europene.

  • Aceasta este o probă individuală

  • Din exemplele oferite, vedem că există numeroase abordări: se poate porni de la caligrafie, se poate realiza forma inițialei din elemente organice sau geometrice, se pot folosi oameni, animale, obiecte, pești, insecte etc. pentru a compune forma, se pot realiza scene narative în cadrul și în jurul inițialei ș.a.m.d.

Tehnica de lucru

  • Hârtie A4 (recomandat minim de 100 g/m2)

  • Creion, creion mecanic, creion colorat, pix cu pastă/gel, carioci, stilou, peniță, tuș, baiț, culori de apă

  • Monocromie sau policromie

Termen limită pentru trimiterea lucrării: 20 mai 2022

Modalitatea de trimitere a lucrărilor o găsiți la punctul 7 din metodologie.