"Tristran Thorn alergă tot drumul până acasă.Rugi de mure i se agățau de haină în timp ce fugea și o ramură îi dădu jos pălăria.

Se împletici și ,cu răsuflarea tăiată și mort de oboseală,intră în bucătăria casei de pe pajiștea dinspre apus.

– Uite în ce stare ești ! spuse mama.De necrezut!

Tristran se mulțumi să-i zâmbească.

– Tristran? întrebă tatăl lui, care la treizeci și cinci de ani, era încă înalt și plin de pistrui, deși în buclele lui castanii apăruseră destule fire argintii. Mama ta vorbește cu tine. N-ai auzit-o?

– Vă cer iertare, tată și mamă, spuse Tristran, dar trebuie să părăsesc satul în noaptea asta. S-ar putea să lipsesc ceva timp.

– Ce prostie și ce neghiobie! exclamă Daisy Thorn. N-am mai pomenit o asemenea aiureală!

Dar Dunstan Thorn văzuse lucirea din ochii fiului său.

– Lasă-mă pe mine să discut cu el, îi spuse nevestei.

Aceasta se uită absentă la el, apoi dădu aprobator din cap. Focul din bucătărie aruncă scântei argintii și străluci în verde și violet.

– Unde te duci? întrebă Dunstan.

– Spre Est, răspunse fiul său.(...)

– Și o să te întorci? întrebă tatăl.

Tristran zâmbi larg.

– Bineînțeles.

(...)

– Te-ai gândit cum o să treci de zid?

Tristran clătină din cap

– Sunt convins că o să găsesc o cale, zise el .(...)

Tristran își pregăti lucrurile, mama îi aduse șase mere roșii, coapte, o pâine de țară și o roată de brânză albă, țărănească, pe care Tristran le pune în tașcă.(...)

Tristran stătuse prima oară de strajă la zid la șaisprezece ani.(...) În drum spre zid, până ajunse la deschizătură, Tristran își imagină tot felul de scenarii despre ce avea să se întâmple.

În seara aceea, paznicii de gardă erau Harold Crutchbeck și domnul Bromios.(...)"

("Pulbere de stele" de Neil Gaiman - fragment)